UE anunță noi sancțiuni cu „impact maxim” asupra Rusiei. Reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene se întâlnesc vineri într-o reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE) dedicată invadării Ucrainei de către Rusia, transmite dpa. Reuniunea este programată să începe la ora 14:00 GMT, iar pe agendă se află discutarea unor noi opţiuni de sprijinire a Ucrainei şi a modului în care Uniunea Europeană ar trebui să trateze pe viitor cu Rusia.

Dacă se reuşeşte finalizarea verificărilor de natură tehnică şi juridică până la prânz, s-ar putea chiar aproba oficial un nou pachet de sancţiuni la adresa Rusiei.

Liderii UE au convenit joi asupra unui nou pachet masiv de sancţiuni la adresa Rusiei, care vizează sectoarele energetic, financiar şi al transporturilor.

În primul rând, acest pachet include sancțiuni care vizează 70% din piața bancară a Rusiei și companiile deținute de stat, inclusiv în domeniul apărării. În al doilea rând,  este vizat sectorul energiei.. Interdicția se referă la domeniul petrolului și va face imposibilă investiția în modernizarea rafinăriilor rusești. În al treilea rând, se va interzice vânzarea de aeronave și echipamente către companiile aeriene rusești. În al patrulea rând, va fi limitat accesul Rusiei la tehnologii extrem de importante precum cea a semiconductorilor sau la software de ultimă generație. Al cincilea punct al pachetului de sancțiuni se referă la vize: diplomații și oamenii de afaceri nu vor mai avea acces privilegiat în UE.

Deși Kievul a cerut Uniunii Europene debranșarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT o decizie în acest sens nu a fost luată, potrivit The Guardian.

Sistemul SWIFT (The Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) este folosit d epeste 11.000 de instituții finaciare pentru a emite ordine de plată în siguranță și este cheia livrărilor decapital către sectoarele de gaze și petrol ale Rusiei.

Distribuie informația
Alte știri