Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Municipal Oradea se deplasează la Sighișoara, acolo unde are programat următorul meci. Formația antrenată de George Tăutu încearcă să reacționeze după eșecul suferit pe teren propriu în confruntarea cu CSM Reșița.
Sâmbătă (26.02), cu începere de la ora 18:00, la Sala Sporturilor Radu Voina din Sighișoara, este programat meciul în compania CSM-ului din localitate. Meciul contează pentru etapa a 4-a din playoff-ul de promovare al Diviziei A – ediția 2021/22.
CSM Oradea are 4 puncte și se situează pe locul al 3-lea al clasamentului. În schimb, CSM Sighișoara are 3 puncte și se situează pe locul al 7-lea într-o grupă extrem de echilibrată ca urmare a celor consemnate în primele trei etape.
Meciul de la Sighișoara este ultimul susținut de CSM Oradea înaintea confruntării cu Steaua București din Cupa României. Aceasta va avea loc la Arena Antonio Alexe în cursul zilei de joi (03.03), ora 17:00.
