Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme, la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de presa rusă şi ucraineană, transmite EFE.
„Nu este o amânare, întâlnirea va avea loc dimineaţă din cauza unei probleme logistice de partea ucraineană”, a spus o sursă citată de agenţia rusă de presă TASS.
Delegaţia rusă a anunţat deja că se afla pe drum. Ea este condusă de către consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus într-o scurtă declarație televizată că nu se așteaptă la mare lucru de la întâlnirea dintre delegațiile ucraineană și rusă de luni, informează CNN.
„Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică”, a spus Zelensky.
„Și în timp ce băieții noștri sunt acolo (delegația ucraineană – n.red.), președintele este aici, șeful de stat major este aici, primul-ministru este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Ne vom apăra cu toții statul și granițele noastre”, a adăugat el.
Aleksandr Lukaşenko şi-a asumat responsabilitatea faptului că, pe timpul trecerii, negocierilor şi întoarcerii delegaţiei ucrainene, toate avioanele, elicopterele şi rachetele staţionate pe teritoriul belarus vor rămâne la sol”, anunţă Zelenski.
