A zecea zi de război în Ucraina. Zelenski critică dur NATO pentru că nu închide cerul Ucrainei

Foto: President.gov.ua

În această dimineață au fost semnalate lupte pe străzile din Sumy. Mariupol este sub blocadă și are nevoie urgentă de instituirea unui coridor umanitar, a atras din nou atenția, la miezul nopții, primarul orașului.

Cucerirea de către forţele ruse a acestui oraş cu o populaţie de aproximativ 450.000 de locuitori, situat pe malul Mării Azov, ar fi un punct de cotitură important în invazia Ucrainei. Ea ar face posibilă realizarea unei joncţiuni între forţele ruse care provin din Crimeea anexată, şi care au ocupat deja porturile cheie Berdiansk şi Herson, şi trupele separatiste şi ruse din Donbas.

La Harkov au fost semnalate bombardamentele în jurul orei 03.00. Potrivit Statului Major ucrainean, forțele ruse continuă operațiunea ofensivă cu ajutorul aviației și folosind arme de mare precizie. Rușii se concentrează în aceste zile pe încercuirea Kievului și a Harkovului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat într-un mesaj postat la miezul nopții decizia NATO de a nu impune o zonă de interdicție de zbor. „NATO a decis în mod deliberat să nu protejeze cerul de deasupra Ucrainei”, a transmis Zelenski într-un mesaj foarte dur, în care a vorbit inclusiv despre o „auto-hipnoză a celor care sunt slabi, lipsiți de încredere”.

Sursa: stiri.tvr.ro

Alte știri