Război în Ucraina, ziua 16. Tripele ruse concentrează și mai multe capacități de luptă în jurul Kievului

Foto" Profimedia

Cel puțin patru orașe importante din Ucraina sunt înconjurate de forțele ruse. În Mariupol situația e critică! Oamenii nu au hrană, apă și căldură. Nici un civil nu a reușit să părăsească joi orașul ucrainean, a declarat vicepremierul Ucrainei, Iryna Vereșciuk.

Forțele ruse au bombardat institutul din Harkov, unde există un reactor nuclear experimental. Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară al Ucrainei a anunțat că sunt distruse exteriorul institutului și, posibil, numeroase laboratoare. Invadatorii au ucis mai mulți civili decât militari, a subliniat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

Toate contactele cu personalul de la Cernobîl au fost pierdute, au declarat oficialii observatorului nuclear ai ONU, notează Nexta.

Două centrale termice au încetat să funcționeze în Luțk din cauza exploziilor provocate de rachetele rusești, scrie aceeaşi sursă.

Între timp, rușii concentrează și mai multe capacități de luptă în jurul Kievului dintre cele care au trecut granița. Imagini din satelit arată că uriașul convoi militar rusesc de la nord-vest de Kiev s-a dispersat în mare parte și s-a redistribuit.

Potrivit unui consilier al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, pagubele provocate de invazia trupelor rusești se ridică la 100 de miliarde de dolari.

ONU estimează că 549 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei rusești.

Alte știri