Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că ar fi dispus să-i oblige pe toți cei care au fost miniștri ai Transporturilor să facă drumul de la Cluj la Oradea, ca să se convingă că e nevoie de o autostradă pe acest traseu, potrivit Mediafax.
„Eu i-aş pune pe toţi miniştri Transporturilor, din 1990 până în 2016, măcar săptămânal să facă drumul Cluj – Oradea, prin Huedin dus – întors, după-amiaza, să vadă dacă e nevoie sau nu de Autostrada Transilvania. Dacă vorbim de învăţământ de calitate, şcoli profesionale, problemele sociale, de salariul minim, care ar trebui să crească, dacă vorbim de sănătate, sunt pentru noi toţi, nu există nicio diferenţă. De aceea vorbim noi de infrastructură, de problemele economice, cum am putea ajuta fermierii, tinerii să pornească o afacere nouă şi cum am putea crea locuri de muncă”, a declarat Kelemen Hunor.