Magic Garden prinde contur în Oradea

Magic Garden, expoziția multimedia ce va fi deschisă publicului din Oradea în 19 septembrie – 18 octombrie se apropie tot mai mult de momentul inaugurării. De curând s-a lansat concursul pentru realizarea unora dintre instalațiile expoziției.

Se vor selecta 3 lucrări propuse de artiști din România și 3 lucrări propuse de artiști din Norvegia, care vor fi apoi realizate și vor face parte din grădina fantastică, alături de celelalte instalații artistice, de personaje istorice și spectacole de stradă.

Concursul vizează identificarea celor mai bune concepte de instalații ce pot fi implementate în cadrul proiectului, și care să pună în valoare patrimoniul cultural al locului, invitând totodată publicul să fie parte activă din expoziție.

Artele contemporane, prin utilizarea tehnologiilor moderne, permit vizitatorilor o imersiune graduală, transformând vernisajul dintr-o experiență vizuală într-o experiență multisenzorială. Fie că vorbim de budoarul împărătesei Sisi, de o poartă magică sau altă idee care să pună în valoare locul și istoria, ne dorim lucrări care să aducă aproape arta și tehnologia și să ofere un spectacol pentru simțuri. Vor fi admise și apreciate lucrările care respectă cerințele proiectului și plasează publicul în atmosfera și povestea grădinii.

Concursul este public și se adresează tuturor artiștilor români și norvegieni care vor să își pună creativitatea în valoare și să concureze pentru realizarea expoziției. Pe pagina www.magicgardenexperience.ro cei interesați pot consulta regulamentul concursului, cerințele tehnice și de creație, și se pot înscrie în competiție completând un formular până cel târziu 13 august. Câștigătorii vor fi anunțați în 15 august.

Magic Garden, un proiect unic pe piața culturală din România, își propune să pună în evidență povestea și istoria unor spații considerate patrimoniu cultural național prin intermediul artelor și tehnologiilor contemporane. Prima ediție Magic Garden va avea loc în Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, una din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României.

Proiectul se adresează publicului larg, tuturor celor dornici să descopere patrimoniul cultural și arta contemporană. Vizitatorii vor avea parte de un tur ghidat în care vor putea descoperi 12 instalații artistice și multimedia, 8 actori cu rol de ghizi, care vor imita personalități istorice care au avut legătură cu spațiul dar și 8 spectacole de artă stradală care le vor completa experiența. Instalațiile sunt gândite să poată fi vizitate, înțelese și apreciate de toate grupele de vârstă, să transforme spațiile și să se concentreze pe implicarea publicului.

Expoziția va fi deschisă în fiecare seară timp de 30 de zile și detaliile despre acces vor fi publicate în curând pe site și paginile de social media ale expoziției.

Proiectul este inițiat de Asociația Why Not Us – Asociația De Ce Nu Noi, și este implementat în parteneriat cu Christian Westblikk din Norvegia.  

Proiectul este finantat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a finanțării este de 965.505.78 lei (aproximativ 200.000 de euro), din care 820.679,91 lei este finanțare nerambursabilă din SEE (aproximativ 190.000 de euro), iar 144.825,87 lei – finanțare nerambursabilă din bugetul național. Perioada de derulare a proiectului este de opt luni.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro

Parteneri: Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Visit Oradea, Magic FM

Mai multe detalii:

Web: magicgardenexperience.ro

Facebook: facebook.com/magicgardenexperience

Email: office@magicgardenexperience.ro

Alte știri