O parte din Bihor, sub cod galben de instabilitate atmosferică, până luni seară

Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării, până luni seară.

Potrivit ANM, de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 22.00, la munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona continentală a Dobrogei şi local în Transilvania şi Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. 

”Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp”, a transmis ANM.  

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...