În perioada 12-14 august, oraşul Mioveni a găzduit Festivalul Concurs-Național de Folclor. Moderatoarea evenimentului a fost Iuliana Tudor, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare de la Televiziunea Națională. Pe scena festivalului au urcat circa 300 de dansatori, păstrători ai tradiţiilor populare, din opt judeţe: Bacău, Bihor cu Ansamblul „Nuntaşii Bihorului”, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Sălaj, Iași și Tulcea. Timp de trei seri, publicul a fost purtat într-o călătorie imaginară, ghidați de muzică folclorică și dans, prin istoria ancestrală a tradițiilor populare care ne definesc ca popor.
Exigentul juriu condus de doamna Elise Stan, realizatorul de emisiuni și producător la Televiziunea Română, a avut de analizat o varietate de elemente precum autenticitatea repertoriului ansamblurilor, ținuta artistică a dansatorilor, veridicitatea costumelor populare, realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat în cadrul festivalului.
Ansamblul „Nuntaşii Bihorului” s-a întors acasă câştigător. A obținut Premiul I la secţiunea Dans Popular.
„Au fost trei zile de intensă emoţie, muncă şi implicare pline de profesionalism din partea unei echipe tinere sprijinită pe toate planurile de comunitatea locală, dragoste necondiţionată şi nemărginită pentru folclor şi identitate naţională – este doar o frântură din ceea ce am simţit la a III-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional de Folclor Mioveni. Loc din care am venit îmbogăţiţi sufleteşte, loc în care munca asiduă şi dragul de joc şi-a arătat roadele pentru toţi participanţii!
Fie că s-a jucat horă, sărbă, tropotită, învârtită, pă picior, fie că am participat la diverse momente ale ceremonialului de nuntă din diverse zone etnografice ale ţării, de naştere, de implorarea ploii, de prindere a suratelor… am simţit că suntem fii ai aceleiaşi comunităţi, însufleţiţi de tot ceea ce înseamnă drag de valorile nepreţuite ale folclorului românesc!
Suntem onoraţi că am dus cu noi şi am arătat o fărâmă din bogatul folclor bihorenesc, iar munca şi dragul de joc ne-au fost răsplătite din plin”, mărturiseşte cu emoţie Dinu Marius Avram, preşedintele Asociaţiei Folclorice „Nuntaşii Bihorului” care aduce mulţumiri: doamnelor Gladiola Dogaru, Anca Drăgan, Ana Florea – artizani, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Lancetti Transport SRL – cei ce i-au dus şi adus în siguranţă.