Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, o nouă avertizare meteo. Urmează trei zile cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină. De asemenea, este în vigoare şi un cod galben de caniculă în anumite regiuni ale ţării
În intervalul 20 august, ora 14:00 – 22 august, ora 12:00, în Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp. Sâmbătă (20 august) după-amiază și în prima parte a nopții pe alocuri vor fi vijelii puternice (rafale de peste 70…90 km/h).
De asemenea, este în vigoare şi un cod galben de caniculă. Sâmbătă (20 august) valul de căldură va persista în sud și sud-est și local în nord-vest, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade.
