Admitere de toamnă la Universitatea Oradea

Universitatea din Oradea se pregătește pentru Admitere sesiunea din toamnă 2022, la studiile universitare de licență. Ca urmare a sesiunii din luna iulie, au mai rămas disponibile un total de 293 de locuri bugetate și peste 1000 de locuri cu taxă. Cele mai multe locuri la buget sunt la Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial (85) și la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică (72). Singura facultate care are locurile acoperite este Facultatea de Drept.

Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe Socio-Umane pun la dispoziție locuri cu taxă la Învățământ la distanță, astfel: Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică – 39 locuri, Facultatea de Științe Economice – 44 locuri și Facultatea de Științe Socio-Umane – 20 locuri.

Calendarul ADMITERII începe cu data de 05 septembrie 2022 și cuprinde înscrierea la examenul de admitere la facultate, probele de concurs (acolo unde este cazul) și afișarea rezultatelor.

IMPORTANT! Fiecare facultate are propiul calendar de admitere, acesta fiind afișat pe site la secțiunea ADMITERE 2022.

Absolvenții de liceu care nu s-au înscris la facultate în sesiunea din iulie mai au șansa de a deveni studenți ai universității noastre. Îi invităm să consulte site-ul oficial al Universității din Oradea: https://www.uoradea.ro.

Distribuie informația
Alte știri