Cei 77 de pompieri români, care au alcătuit modulul specializat dislocat de statul român în sprijinul autorităţilor franceze pentru stingerea incendiilor forestiere, ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, au primit, sâmbătă, la Târgu Mureş, Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi au fost avansaţi în următorul grad, în mod excepţional. Ei au fost recompensați de către șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat. 4 dintre pompierii prezenti sunt din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea
Astfel, plutonierului adjutant șef Popa Aron Cristian i-a fost conferită DIPLOMA pentru merite deosebite în îndeplinirea misiunii internaționale de protecție civilă în Franța, iar plutonieruluiadjutant Cuc Raul, plutonier Bohuș Andrei și plutonier Ferke Rafael le-a fost acordat Brevetul pentru Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență, fiind înaintați în gradul următor, în mod excepțional:plutonier adjutant Cuc Raul, la gradul de plutonier adjutant șef, iar plutonier Bohuș Andrei și plutonier Ferke Rafael, la gradul de plutonier major.