În data de 27.08.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 538.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 142.300 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 179.000 de persoane, dintre care 13.961 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 7.60 % faţă de ziua precedentă) , anunţă duminică Poliţia de Frontieră.
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.106.108 de cetăţeni ucraineni.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 43 de cetăţeni români din diferite motive legale.