România a mai cucerit două medalii la Mondialele de înot pentru juniori de la Lima

Sportivii români au cucerit două noi medalii, argint prin ştafeta combinată de 4×100 liber şi bronz prin Vlad Stancu la 800 m liber, joi, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru).

Ştafeta combinată, în formula David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Rebecca Diaconescu, Bianca Costea, a ocupat locul secund la 4×100 m liber, cu timpul de 3 min 30 sec 39/100, fiind devansată de Ungaria, 3 min 30 sec 03/100, în timp ce pe locul al treilea s-a clasat Italia, 3 min 32 sec 54/100.

La 800 m liber, Vlad Stancu a obţinut bronzul, cu timpul de 7 min 56 sec 14/100. Aurul a fost adjudecat de spaniolul Carlos Garach Benito (7:52.73), iar argintul a revenit turcului Batuhan Filiz (7:55.61).

Bilanţul României la Mondialele de juniori este până acum de cinci medalii (2-2-1): medaliile de aur au fost cucerite în proba de ştafetă masculină 4×100 m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu) şi prin David Popovici (200 m liber), argintul a fost obţinut de Vlad Stancu (400 m liber) şi de ştafeta combinată 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Rebecca Diaconescu, Bianca Costea), iar bronzul a fost adus de Vlad Stancu (800 m liber).

Alte știri