În anul școlar 2022-2023, elevii din familii dezavantajate pot primi tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare de 500 de lei.
Cererile pentru tichetele educaționale pe suport electronic în valoare de 500 de lei trebuie însoțite de documente, originale sau copii, care să ateste veniturile părinților. Acestea se depun fie la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu). Termenul anunțat este “de 5 zile de la data începerii anului școlar” pentru elevi, adică până pe 10 septembrie 2022, potrivit edupedu.ro.
Legea nr. 126/2002 stabilește că pot beneficia de acest sprijin elevii care se află în întreținere familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țară (salariul minim brut în 2022 este 2.550 RON, 50% reprezintă 1.275 RON).
La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna iulie a anului în care se face solicitarea.
Materialele școlare ce pot fi achiziționate cu aceste tichete sunt rechizite necesare frecventării școlii: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.