Veste bună de la directorul general al OMS: Finalul pandemiei este foarte aproape

Omenirea nu s-a aflat mai niciodată într-o poziţie atât de bună pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19 care a dus la moartea a milioane de persoane începând cu sfârşitul anului 2019, a afirmat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP.

Cu toate acestea, a avertizat: ”Nu am ajuns încă acolo, dar finalul este foarte aproape. Cineva care aleargă la un maraton, nu se opreşte când vede linia de sosire. Aleargă mai repede, cu toate energie care i-a mai rămas. La fel şi noi”, a subliniat directorul OMS.

Potrivit celui mai recent raport epidemiologic publicat de OMS şi consacrat COVID-19, numărul cazurilor a scăzut cu 12% în săptămâna 29 august – 4 septembrie în comparaţie cu săptămâna precedentă ajungând la circa 4,2 milioane de noi infecţii declarate.

Numărul infectărilor este fără îndoială mult mai ridicat nu doar întrucât cazurile uşoare nu sunt neapărat declarate, ci şi pentru că numeroase ţări au desfiinţat centrele pentru testare, susţine AFP.

Pe 4 septembrie, OMS a contabilizat peste 600 de milioane de cazuri confirmate oficial – un bilanţ fără îndoială mult mai mic decât realitatea consideră AFP – , la fel ca şi cel al morţilor înregistraţi oficial – 6,4 milioane de persoane decedate.

Alte știri