Accident grav pe DN 1 Oradea – Cluj-Napoca, la Negreni. 3 bihoreni au necesitat îngrijiri medicale

Foto: arhiva

Un accident a avut loc sâmbătă, 17 septembrie, ora 11, pe DN 1, în zona localității Negreni.

Foto: IPJ Cluj

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 Oradea-Cluj-Napoca, în zona localității Negreni, județul Cluj, a avut loc un accident între un autoturism și o autoutilitară, soldat cu trei persoane încarcerate.

Din primele informații, un tânăr de 22 de ani, din județul Bihor care se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Oradea, într-o curbă deosebit de periculoasă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând in coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor.

În urma impactului, atât cei doi conducători auto, cât și o pasageră din autoutilitară au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. Momentan traficul este blocat”, a transmis IPJ Cluj.

Traficul a fost reluat la ora 12,30.

Alte știri