Muzeul Țării Crișurilor a anunțat, luni, trecerea întru cele veșnice a prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români, cadru didactic și fost conducător al instituției muzeale orădene.
Perioada sa de directorat, întinsă din 1972 și până în 1990, s-a remarcat prin dezvoltarea colecțiilor muzeului și deschiderea către public, prin expoziții și conferințe, dar și printr-o activitate de cercetare științifică susținută, concretizată prin înființarea celor trei publicații ale muzeului, „Crisia”, de arheologie-istorie, „Biharea”, de etnografie și artă, respectiv „Nymphaea”, de științele naturii, au transmis pe Facebook reprezentanții muzeului
Sever Dumitrașcu activat pe circa 30 de șantiere arheologice din vestul României, concentrându-se pe perioada dacică și publicând rezultatele cercetărilor sale în monografii precum „Dacia apuseană” și „Biharea”. Acestora li se adaugă alte aproape 30 de volume, peste 340 de articole în publicații științifice și reviste de cultură, precum și coordonarea unor cărți și periodice de specialitate.
Sub conducerea domniei sale, instituția orădeană a dobândit caracter de reprezentativitate pentru acest spațiu, devenind un reper pe harta muzeografică românească și europeană. Să-i fie țărâna ușoară!
Colectivul Muzeului Țării Crișurilor