Japonia a anunţat joi eliminarea începând din 11 octombrie a restricţiilor privind accesul turiştilor străini pe teritoriul său, adoptate în urmă cu peste doi ani din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP.


Într-un discurs susţinut la Bursa din New York, prim-ministrul japonez Fumio Kishida a declarat că „începând din 11 octombrie, Japonia va relaxa controalele la frontieră şi va autoriza din nou acordarea de vize, precum şi călătoriile individuale”.
Cota sosirilor zilnice în ţară a fost crescută gradual de la începutul acestui an şi a fost fixată, cel mai recent, la 50.000 de turişti.
Japonia nu a recurs la lockdownuri stricte în timpul pandemiei de coronavirus, însă purtarea măştii sanitare, fără să fie impusă de autorităţi, continuă să fie larg răspândită în spaţiile şi transporturile publice. Rata de mortalitate atribuită noului coronavirus a fost relativ scăzută în Japonia (mai puţin de 35 de decese la 100.000 de locuitori).
Arhipelagul nipon va avea însă nevoie de mai mult timp pentru a reveni la nivelul său record de 31,9 milioane de vizitatori străini primiţi în 2019 şi la venituri financiare comparabile (4.800 de miliarde de yeni în 2019, reprezentând 34 de miliarde de euro la cursul actual).
Acest aspect se explică prin faptul că în Japonia, „partea majoritară a veniturilor din turismul internaţional din perioada pre-pandemică proveneau de la masele de vizitatori chinezi, care cheltuiau mulţi bani pentru a aduce acasă produse electronice şi cosmetice nipone”, a explicat James Brady.