Marcel Boloş: Pentru prima dată autorităţile locale îşi vor lua soarta în mâini în privinţa folosirii banilor europeni

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că speră ca până în luna noiembrie să fie aprobate de către Comisia Europeană toate cele opt programe operaţionale regionale, ceea ce va reprezenta un „moment de cotitură” pentru că va fi pentru prima dată când autorităţile locale îşi vor lua soarta în mâini în privinţa folosirii acestor bani europeni.

El a arătat că jumătate din cele opt programe operaţionale regionale din ţară aferente exerciţiului financiar 2021-2027 sunt aprobate, în total fiind vorba de o valoare de peste 11 miliarde de euro.

Cele opt Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 au fost elaborate în aşa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora. Banii europeni aferenţi acestor programe regionale pot fi folosiţi până în 2030 inclusiv.

Totodată, Marcel Boloş a evidenţiat că România are, în premieră în acest exerciţiu financiar european, un Program Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, dedicat în exclusivitate persoanelor vârstnice, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, fiind în curs de aprobare la nivelul Comisiei Europene.

În luna octombrie, Comisia Europeană a informat că a avizat pozitiv programele regionale Vest, Sud-Muntenia, Nord-Vest şi Oltenia.

Alte știri