Șase ani de Aquapark Nymphaea

Aquaparkul Nymphaea, cel mai mare complex acvatic din vestul României, a împlinit în 10 septembrie 2022 șase ani de funcționare. În toți acești ani, numărul de vizitatori a crescut constant, complexul fiind frecventat de turiști  din întreaga țară, dar și de tot mai mulți cetățeni străini.

Anul 2022 a însemnat pentru Aquaparkul Nymphaea anul revenirii la viață, după doi ani (2020-2021) în care a funcționat cu jumătăți de măsură sau chiar deloc. Chiar și în acești doi ani îngreunați, Aquaparkul și-a făcut „datoria”, încheind activitatea pe profit.

Un bilanț la finalul primelor nouă luni din anul 2022 conturează cifre îmbucurătoare, numărul vizitatorilor și veniturile depășind valorile înregistrate în aceeași perioadă a anului 2019, cel mai bun an financiar de până acum.

Astfel, comparativ cu anul 2019 (1 ianuarie – 30 septembrie), când Aquaparkul Nymphaea a avut 233.133 vizitatori, în aceeași perioadă din 2022, a fost înregistrat un număr de 286.539 clienți, cu 53.406 mai mulți (23%).

Cât privește veniturile, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, acestea au fost în valoare de 21,6 milioane lei, iar în aceeași perioadă din anul 2022, veniturile s-au cifrat la 24,2 milioane lei, cu 2,6 milioane lei mai mult (12%).

„Analizând datele prezentate, se poate observa că a crescut numărul clienților, au crescut veniturile, ceea ce înseamnă că suntem pe un trend ascendent, mai exact pe drumul cel bun. În toți acești ani ne-am străduit să ridicăm calitatea serviciilor oferite clienților noștri. Dincolo de faptul că ne-am preocupat să reducem timpul de așteptare la intrare și la servitul mâncării, să fie curat, am încercat să oferim clienților și o atmosferă plăcută, prin participarea la ședințele de zumba sau la petreceri cu spuma. De asemenea, începând din acest an, am introdus activități dedicate petrecerii unui timp liber de calitate pentru copii”, precizează managerul Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.

Pentru a menține calitatea serviciilor la standardele obișnuite, în vara acestui an, Administrația Domeniului Public SA Oradea a derulat lucrări de revizie și reparații la bazinele exterioare, iar în toamnă, au fost executate reparațiile la bazinele interioare. Acum, pe perioada vacanței sunt sesiuni de zumba în bazine și activități gratuite cu animatori pentru cei mici. 

Administrația Domeniului Public SA se confruntă în fiecare vară cu o lipsă acută de personal, motiv pentru care în acest an au fost demarate și finalizate cu succes procedurile de angajare a 20 de muncitori din Nepal, dintre care 9 își desfășoară activitatea la Aquaparkul Nymphaea, restul fiind distribuiți la celelalte unități din subordine (Cimitirul Municipal, piețe).

  „În urma acestor lucrări, putem spune că Aquaparkul este pregătit și pentru sezonul rece”, a concluzionat directorul ADP Oradea.

Distribuie informația
Alte știri