Cum îi învățăm pe copii ce e bine și ce e rău? Cum reușim să dezvoltăm gândirea critică a copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani? Prin conștientizarea și promovarea unui comportament ecologic.
Atelierele de gândire ecologică sunt susținute de Remus Toderici și debutează luni, 21 noiembrie, având o durată de 10 întâlniri.
Atelierele sunt bazate pe lecții și concepte de filosofie pentru copii, menite să îi ajute pe cei tineri să își dezvolte atât gândirea autonomă și spiritul critic, dar și toleranța și inteligența emoțională.
În cadrul atelierului, discuțiile vor avea ca punct de pornire o scurtă poveste sau un stimul după care, copiii vor putea comunica liber, își vor putea expune părerea fără teama de a spune ceva greșit sau de a fi judecat. Aceste dialoguri sunt gândite astfel încât să îi încurajeze pe copii să își exprime ideile, să își dezvolte gândirea critică și imaginația, să își formeze o atitudine și un comportament responsabil față de mediul înconjurător.
Înscrie-te acum la atelierul de gândire ecologică care începe luni, 21 noiembrie.
Atelierul constă în 10 întâlniri, care au loc în zilele de luni, între orele 14:00 – 15:30.
Grupele de beneficiari se formează până la epuizarea locurilor disponibile.
Înscrie-te aici: https://bit.ly/3Ei0VpQ
Comuniteca se află în Crișul Shopping Center la etajul 1 și găzduiște ateliere gratuite pentru copii, tineri și seniori: Coder Dojo, artă, științe, teatru în limba română și maghiară, biologie, photoshop, creație vestimentară, meteorologie, ecologie, fotografie, educație rutieră etc. Acest centru comunitar este mai mult decât un spațiu, este inițiativă. Comuniteca este un centru al comunității, un loc pentru cei care cred că putem schimba lumea din jur dacă fiecare dintre noi ne dăruim câte puțin.