Dosare penale pentru doi tineri, prinși drogați la volan în Bihor. Unul dintre ei era și băut

Foto: ilustrativ

Luni, 2 ianuarie a.c., la ora 05.00, pe drumul județean 108K, în localitatea bihoreană Bulz, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Aleșd, împreună polițiști din cadrul Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din  comuna Poieni, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Celui în cauzăi-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Marți, 3 ianuarie a.c., la ora 03.45, pe strada George Călinescu din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Celui în cauzăi-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Alte știri