Un bărbat și-a înscenat propria răpire și i-a cerut mamei sale recompensă pentru eliberarea sa

Doi bărbați în vârstă de 35 de ani din București au fost reținuți vineri de polițiști, tinerii fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, unul dintre aceştia înscenându-şi propria răpire. Presupusa victima i-a trimis mamei sale poze cu el imobilizat și i-a cerut bani.

„Ieri, 6 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reținut doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, respectiv instigare la șantaj.

În fapt, în ziua de 6 ianuarie 2023, Secția 19 Poliție a fost sesizată de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost răpit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de mâini și de picioare, fiindu-i solicitați 1500 de euro pentru a-l elibera și pentru a nu îi produce vătămări. Sesizarea a fost preluată de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 5, care au demarat investigațiile și au identificat adresa unde ar fi fost săvârșită fapta. Înainte de momentul intervenției, bărbatul a sesizat prin 112 faptul că a fost lipsit de libertate, indicând o adresă, din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane.

În urma administrării materialului probator, a reieșit faptul că fiul apelantei și-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini și de picioare, după care să îl filmeze și să pretindă de la mama sa 1500 de euro, în schimbul eliberării sale.

În cauză s-a dispus reținerea celor doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, respectiv instigare la șantaj, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală”, informează Poliţia Capitalei.

Alte știri