Un tânăr bihorean a dat foc casei în care locuiește cu familia! Acum va sta la răcoare

Miercuri, 22 februarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș – Postul de Poliție Budureasa au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 29 de ani, din comuna Budureasa, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Budureasa îl bănuiesc pe bărbatul de 29 de ani că, la 10 februarie a.c., în timp ce se afla în imobilul de domiciliu, care aparține mamei sale, pe fondul consumului de alcool, ar fi folosit o substanță inflamabilă pentru a dat foc, intenționat, imobilului, cauzând astfel distrugerea, în totalitate, a acoperișului, geamurilor și mobilierului interior.

Prejudiciul total cauzat astfel a fost estimat la aproximativ 15.000 de lei.

Polițiștii Postului de Poliție Budureasa din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor  continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Distribuie informația
Alte știri