ANM a emis in aceasta dimineata o alertă de vreme rea valabilă în toată ţara, dar şi un cod galben de vânt pentru unele zone de la munte, fiind vizat si judetul Bihor.
Informarea meteo care anunţă intensificări ale vântului şi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, este valabilă de miercuri de la ora 12:00 până vineri, la ora 2:00.
”În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru şi sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susţinute în special în zona înaltă”, arată ANM.
Codul galben intră în vigoare miercuri la ora 18.00 şi e valabil până joi, la ora 22:00.
”În Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100…110 km/h”, explică ANM.