Lucrările la centura ocolitoare a orașului Aleșd sunt concentrate pe terminarea celor 3 poduri ce trebuie realizate pe traseul acesteia. Cel din aval de oraș, cel mai avansat ca lucrări, este aproape gata. La cel de-al doilea, din localitatea Peștiș, în amonte de oraș, s-a turnat la sfârșitul săptămânii trecute betonul ce armează grinzile. La al treilea pod, cel mai mic, situat în zona uzinei de apă, lucrările sunt în curs.
„Miercuri urmează să se monteze grinzile care au fost aduse în șantier zilele trecute. Apoi se va trece la realizarea armăturilor. Până luna viitoare lucrările vor fi terminate și la acest pod.
Constructorii lucrează pe aproape 80% din lungimea centurii. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii mai să finalizăm lucrările la tronsonul de nord a centurii pe relația Tinăud-Peștiș.
Pe tronsonul de sud, ce ocolește orașul înspre râul Crișul Repede, nu am putut începe efectiv lucrările pe un tronson de aproximativ 1 km din cauza unor procese pe care le avem legate de exproprierea terenurilor.
Cu toate întârzierile generate de aceste procese, ne propunem ca până în toamna acestui an să finalizăm integral lucrările”, spune presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan pe pagina sa de socializare.