CFR Infrastructură a semnat contractele pentru supervizarea lucrărilor de modernizare și pe primele două loturi ale Magistralei M 300 Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria. Este vorba despre Lotul I Cluj-Napoca – Aghireșu și Lotul II Aghireșu – Poieni.
Astfel, toate cele opt contracte pentru consultanță pe liniile Caransebeș – Timișoara – Arad și Cluj – Oradea fiind atribuite, a transmis marți compania CFR Infrastructură.
Contractul de supervizare și consultanță pentru loturile 3 și 4 ale Magistralei 300 a fost atribuit săptămâna trecută firmei Egis. Pe loturile I și II a fost desenmată câștigătoare asocierea SC Arex Lider Company SRL, SC Baicond Impex SRL și 3TI Progetti Italia-Ingengeria Integrata SPA.
Contractul pentru reabilitarea și electrificarea primului lot al căii ferate Cluj-Oradea a fost semnat în decembrie 2022 cu Asocierea Alstom – Arcada iar pentru lotul 2 Arcada este lider în asociere.
Magistrala feroviară dintre Cluj-Napoca, Oradea şi vama cu Ungaria are o lungime de 166 de kilometri, mai multe poduri au o durată de viaţă depăşită (peste 100 de ani), starea generală este de degradare cu alunecări de teren, iar instalaţiile au o pronunţată uzură fizică şi morală, fiind la limita critică de încadrare în condiţiile tehnice, notează Ministerul Transporturilor în Nota de Fundamentare a proiectului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.Cele două contracte au o valoare de aproape 30 de milioane lei.
Proiectul vizează electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor şi presupune realizarea unei infrastructuri ce va permite viteze maxime cuprinse între 100 km/h şi 160 km/h, ceea ce va reduce major durata parcurgerii distanței între cele două orașe reședințe de județ. Electrificarea şi reabilitarea tronsonului de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor conduce la realizarea unei infrastructuri feroviare optimizate.
Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe actualul tronson de cale ferată existent, cu excepţia unor zone în care este necesară mărirea razelor curbelor în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie şi asigurării parametrilor pentru circulaţia cu viteză sporită. Prin proiect se realizează 18.0 km de linie dublă nouă. Se desfiinţează trecerile la nivel care nu respectă reglementările şi se realizează pasaje denivelate.