Lista de medicamente gratuite și compensate va fi extinsă începând cu data de 1 mai 2022. Iată ce afecțiuni tratează cele opt molecule adăugate.
„La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi, 12 aprilie 2023, proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Actuala HG introduce alte 8 molecule noi destinate pacienților cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială, tulburări depresive majore, pentru care au fost încheiate contracte cost–volum.
Comisiile de specialitate ale MS estimează că, aproximativ 700. 000 pacienți vor beneficia de tratament cu noile molecule.
Medicii curanți vor avea la dispoziție noi medicamente care vor permite optimizarea tratamentului, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.
Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite va intra în vigoare de la 1 mai 2023.”, se arată în comunicatul ministerului Sănătății.