Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, se află la începutul acestei săptămâni la Bruxelles pentru întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Mâine avem întâlnirea cu Comisia Europeană pentru ceea ce înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât pentru cererea de plată numărul II, cât şi pentru cererea de plată numărul III, în special pentru componenta de lege privind pensiile speciale şi de lege privind guvernanţa corporaţiilor de stat. Astăzi, întâlnirea este pe Politica de Coeziune, după-masă, pentru a lămuri problemele legate de continuarea proiectelor de investiţii din vechea perioadă de programare – noua perioadă de programare.

Deci, mâine, de la ora 16:00, vom şti mult mai multe. Aşa cum am precizat de fiecare dată, pentru cererea de plată numărul II, într-adevăr, avem această problemă cu cele două jaloane care ţin de domeniul energiei, pentru care noi am făcut dovada că jalonul este îndeplinit, însă, din punct de vedere procedural, constatările autorităţii de audit sunt încă în subiect de dezbatere cu Comisia Europeană şi vom vedea mâine ce informaţii suplimentare vom avea”, a spus Marcel Boloş, la Digi 24.