Cine sunt câștigătorii concursurilor „Prietenii pompierilor” şi „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”

Peste 100 de elevi din cadrul a 20 de echipe au participat, azi, 15 mai a.c., pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Oradea, la faza judeţeană a competiţiilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, activitate organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „CRIŞANA” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Concursurile, care se organizează anual cu elevii, au un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, scopul acestora vizând dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi analiză a factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, formarea și dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi promovarea spiritului civic în rândul tinerei generații.
La startul celor două competiţii, s-au aliniat 15 echipe din cadrul Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea, Colegiului Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiului Național „Octavian Goga’’ Marghita, Liceul Teoretic „Unirea” Ștei, Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, Liceului Teoretic “Gabriel Țepelea” Borod, Școlii Gimnaziale nr. 1 Căbești, Școlii Gimnaziale nr. 1 Remetea, Școlii Gimnaziale „Szalardi Janos” Sălard, Școala Gimnazială “Miron Pompiliu” Ștei.
După parcurgerea probei teoretice și a celor două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”), rezultatele concursului ” Prietenii pompierilor ” au fost următoarele:

Mixt
Locul I – Școala Gimnazială nr. 1 Căbești
Locul II – Colegiul National „Onisifor Ghibu” Oradea
Locul III – Școala Gimnazială „Szalardi Janos” Sălard

La competiţia cu tematică de protecţie civilă „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, ale cărei probe practice au constat în “Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50 metri” şi “ Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, podiumul a fost ocupat de următoarele echipe:

LICEU
Locul I - Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita
Locul II    - Colegiul Național “Samuil Vulcan” Beiuș 
Locul III   - Liceul Tehnologic „ Unirea’’ Ștei

    GIMNAZIU
Locul I - Colegiul Național „Octavian Goga’’ Marghita
Locul II    - Școala Gimnazială nr. 1 Remetea
Locul III   - Liceului Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod

Concursurile s-au încheiat cu festivitate de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele trei locuri fiind recompensate cu cupe, diplome, medalii și premii.
De asemenea, pentru munca și timpul investite în pregătirea pentru această activitate, toți participanții au fost recompensați cu diferite premii

Distribuie informația
Alte știri