Veşti bune pentru şoferii afectaţi de falimentul Euroins. Fondul de Garantare va plăti azi primele peste o mie de cereri, în valoare de peste 658.000 de lei.
Miercuri, 17 mai, s-au împlinit cele 60 de zile de la data publicării deciziei de ridicare a autorizației de funcționare în Monitorul Oficial.
Potrivit datelor Fondului de Garantare, la începutul acestei săptămâni au fost primite aproape 72.000 de cereri de plată pentru Euroins. Dintre acestea, Fondul a înregistrat mai mult de jumătate.
