500 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie în perioada 31 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2017, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic.
Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în linişte şi siguranţă, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare.
Pentru un sfârșit de an în siguranță, zilnic vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.