Greva profesorilor/ Ce se întâmplă cu probele de competențe de la Bacalaureat

Probele de competențe de la Bacalaureat 2023 – care fuseseră deja amânate și care ar fi urmat să înceapă din 14 iunie – nu se mai țin și vor fi echivalate cu mediile anuale din timpul liceului, ca urmare a grevei profesorilor, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației. 

În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele:

  • La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • În anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează. 
  • Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecția la clasă. 
Distribuie informația
Alte știri