Aproape 800 de cadre medicale au ajuns pe Vârful Omu și au stabilit un Record Mondial Guiness

Cea mai mare expediție medicală cu destinația Vârful Omu (2507 m), a avut loc duminică, 10 iunie, și a marcat un record mondial omologat de Guinness World Records. Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar de la o clinică privată au escaladat al 11-lea vârf ca înălțime din România, sub conducerea unor ghizi montani cu experiență recunoscută, coordonați de alpinistul David Neacșu.

Evenimentul a fost gândit ca un exercițiu de sănătate colectivă, nicidecum o competiție, toți participanții la expediție fiind considerați învingători.

În funcție de nivelul de pregătire, participanții la cea mai mare expediție medicală cu destinația Omu au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, organizați fiind în grupuri de 25 de persoane. Startul traseului ușor a fost de la Cabana Babele, având distanța de 11 km (dus-întors) și o diferență de nivel de 500 m. Traseul intermediar a presupus traversarea Masivului Bucegi de la Cota 2000 până la Vf. Omu – distanță de 22 km (dus-întors) și diferență de altitudine de peste 1000 m. Traseul dificil s-a desfășurat de la Cabana Gura Diham către Vârful Omu prin Valea Cerbului, având o lungime de 17 km (dus-întors) și o diferență de nivel pozitivă de peste 1500 m.

În ciuda vremii capricioase, ajunși în vârf, 756 de persoane, membrii personalului medical și auxiliar, s-au așezat în forma unui cromozom uman, în culorile drapelului național. Reprezentantul Guiness World Records, Parvin Patel, care a parcurs traseul montan până la Vf. Omu, a omologat recordul pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman. Recordul anterior a fost înregistrat în 2019 și a aparținut unui grup de 415 de persoane din India.

Distribuie informația
Alte știri