Este oficial. Legea USR care incriminează difuzarea de imagini intime fără consimțământului persoanei (revenge porn) a fost promulgată, a scris pe facebook, liderul USR Bihor, Silviu Dehelean.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Actul normativ vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal.
Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin “imagine intimă”.
De asemenea, prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.