Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial şi european, a câştigat, duminică, proba de 200 m liber din cadrul ediţiei a 59-a a competiţiei Sette Colli Trophy de la Foro Italico (Roma), cu timpul de 1 min 45 sec 49/100.
Popovici a stabilit un nou record al competiţiei la 200 m liber, după ce făcuse acest lucru şi la 100 m liber, sâmbătă, în finală.
Aceasta a fost ultima verificare pentru Mondialele de nataţie de la Fukuoka (13-30 iulie), la care România va fi reprezentată de David Popovici şi de Andrei-Mircea Anghel.
După victoria de sâmbătă, de la Roma, la 100 de metri liber cu un nou record al competiţiei (48,10), sportivul a făcut un gest de suflet. El a dăruit medalia de aur unui copil care a învins cancerul.
”Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră. Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai ales temeritatea de care sunt nevoiţi să dea dovadă în lupta cu această boală fac din ei nişte oameni extraordinari. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută aceşti copii, vă invit pe voi toţi să donaţi puţin din timpul vostru pentru a da un share programului #SperantaNuMoareDeCancer, astfel încât să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie. Credeţi-mă, fiecare dintre voi contează, fiecare share contează, fiecare copil contează, iar un gest normal din partea voastră poate însemna o şansă mare de supravieţuire pentru aceşti copii”, a transmis David Popovici.