Maraton contracronometru pentru salvarea de vieți la Oradea și în alte 3 centre medicale

Agenţia Naţională de Transplant a anunţat, luni seară, că s-au realizat prelevări de organe de la patru pacienţi, în mai puţin de 72 de ore. Operaţiile au avut loc la Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Oradea, iar 18 oameni au primit o nouă şansă prin transplant de organe şi cornee. De asemenea, foarte mulţi alţi pacienţi au primit ţesuturi.

„Un weekend de foc pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut un adevărat maraton pentru salvarea de vieţi.  O cursă contracronometru pentru viață,  în care solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv  fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Toți sunt eroii  care au alergat între moarte și viață și au făcut ca suferinţa să se transforme în  speranţă!”, a transmis Agenția Naţională de Transplant, într-o postare pe Facebook.

„Maratonul pentru viață” a început vineri și a luat sfârșit abia în zorii zilei de luni, după patru prelevări în patru orașe diferite, în urma cărora 12 pacienți au beneficiat de transplanturi.

„Începând de vineri și până în zorii zilei de luni au fost nu mai puțin de 4 prelevări de organe și țesuturi în 4 orașe diferite, în urma cărora 12 pacienți au beneficiat de o interventie de transplant organ, 6 pacienți de transplant cornee, iar mulți alți pacienți din toată țara vor beneficia de transplant osteotendinos.

Intervențiile de prelevare s-au realizat la Spitalul Clinic De Copii Sf Maria Iasi, Spitalul Clinic Județean De Urgență Tg Mures, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor Oradea, necesitând un efort extraordinar din partea echipelor de coordonare și prelevare. A fost nevoie de transport aerian în condiții de urgență, acesta fiind asigurat de SMURD , Inspectoratul General de Aviație al MAI, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de Serviciile de Ambulanță”, a mai arătat Agenția Naţională de Transplant. 

Alte știri