S-a semnat contractul de finanțare pentru Muntele Șes. În Șinteu se va construi un centru de educație ecologică, iar în comuna Aușeu va fi amenajată o zonă pentru activități antropice

Vineri, 14 iulie, s-a semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI00322 Muntele Șes”.  

Investiția se realizează în cadrul unui parteneriat dintre Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – ca lider de proiect, Consiliul Județean Bihor și primăriile Aușeu și Șinteu.

Obiectivul general al proiectului este „Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii în situl Natura 2000 ROSCI00322 Muntele Șes, prin implementarea măsurilor active de conservare și a măsurilor specifice prevăzute în Planul de Management al sitului”.

Scopul proiectului este acela de a menține și/sau a îmbunătăți starea de conservare favorabilă a speciilor și habitatelor de interes comunitar, prin implementarea măsurilor generale și specifice, prevăzute în Planul de management al sitului, de a întări capacitatea administrativă a custodelui sitului.

În Șinteu se va construi un centru de management, cercetare și educație ecologică, iar în comuna Aușeu va fi amenajată o zonă pentru activități antropice în afara sitului pentru conservarea habitatelor și speciilor (pistă off-road).

Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar perioada de implementare este până la 31.12. 2023. Valoarea contractului de finanțare este 9.437.417,19 lei, cu TVA, și este 100% nerambursabil.

Procedura de achiziție a lucrărilor de la Aușeu și Șinteu este în derulare, termenul pentru deschiderea ofertelor fiind în 24 iulie.

Distribuie informația
Alte știri