Intervenție promptă a pompierilor bihoreni pentru stingerea unui incendiu la hala unei firme din Nojorid

foto arhiva

În urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 16.40, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală construită pe o suprafață de aproximativ 250 mp, aparținând unei societăți comerciale situate în Nojorid.

„Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la un tablou electric amplasat la intrarea în hală și parțial la acoperișul din policarbonat al construcției, cu operativitate (în aproximativ 10 minute), reușind să salveze circa 200 de mp acoperiș și bunuri depozitate în interiorul halei (cca. 4 tone boabe de muștar).

În urma evenimentului, au ars tabloul electric și aproximativ 60 metri pătrați din acoperișul construcției, transmite locotenent-colonel Camelia Roșca.

Distribuie informația
Alte știri