Vremea pentru următoarele patru săptămâni: ANM anunță al treilea val de caniculă în România

Foto: Gabriel Popescu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 24 iulie – 21 august 2023. Potrivit specialiștilor, valul de cãldurã şi disconfortul termic vor continua sã se extindã şi sã se intensifice la începutul săptămânii viitoare.

Vremea 24 – 31 iulie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, în special în zonele sudice. În rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi local excedentar în nord-vestul țării, dar și deficitar în regiunile sudice și la munte.

Prognoza meteo 31 iulie – 7 august 2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Vremea 7– 14 august 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza meteo 14 – 21 august 2023

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Distribuie informația
Alte știri