Romfilatelia: Întreg poştal dedicat centenarului Muzeului Militar Naţional ”Regele Ferdinand”

Romfilatelia dedică un întreg poştal Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand”, instituţie istorică, prestigioasă a statului român, cu ocazia aniversării Centenarului.

„Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’, reprezintă materializarea strădaniei depuse de-a lungul a zeci de ani de personalităţi marcante ale elitei româneşti începând cu Alexandru Ioan Cuza, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Radu R. Rosetti, Constantin Ştefănescu Amza şi încheind cu Regele Ferdinand I, care în anul 1923 a decis prin Înalt Decret Regal înfiinţarea Muzeului Militar Naţional ca instituţie de sine stătătoare”, se arată într-un comunicat Romfilatelia.

Întregul poştal este disponibil în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. 

Alte știri