Două medalii de argint pentru România la FOTE, aduse de Giulia Safina Popa de la CSM Oradea

Foto: COSR

România participă cu o delegaţie compusă din 92 de sportivi ,la 9 discipline: atletism, baschet 3×3, ciclism pe şosea, ciclism MTB, gimnastică artistică, handbal, înot, judo şi tenis la Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru sporturile de vară de la Maribor (Slovenia).

La tenis simplu feminin, Giulia Safina Popa a învins-o în semifinale pe Charo Esquiva (Spania), cu 6-2, 6-3. În ultimul act, tenismena de la CSM Oradea a pierdut, dupa doua ore de joc, partida cu Julie Pastikova. Reprezentanta Cehiei a obţinut victoria cu 2-0 (6-4, 6-4).

La dublu feminin, în semifinale, Giulia Popa şi Alexia Tatu au dispus de cehoaicele Tereza Krejcova/Julie Pastikova, principalele favorite, cu 2-6, 7-5, 10-4. În finală, româncele au fost învinse de cuplul din Slovacia Sona Depesova/Mia Pohankova, scor 3-6, 6-4, 10-1.

Distribuie informația
Alte știri