Câștigătorii Festivalului-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”, Ediţia a X-a

Centrul de Cultură al Județului Bihor, în colaborare cu Primăria comunei Roșia și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, a organizat duminică, 30 iulie a.c., pe scena amenajată în Comuna Roșia, începând cu ora 13:00, cea de-a zecea ediție a Festivalului-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”. Festivalul-concurs a avut loc pentru prima dată în anul 2013 și este dedicat memoriei lui Dorel Codoban, un meșter și instrumentist renumit al viorii cu goarnă. Începând cu anul 2022, acest instrument a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al României, fiind al zecelea element din lista elementelor de patrimoniu.

Juriul format din Cesa Goje Petru Dacian, directorul Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, Dumitru Negrean și George Rada, violonist în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea, a decis câștigătorii concursului, după cum urmează:

1. Marele premiu – Junc Andrei Florin

2. Locul I – Cionca Mihai Călin

3. Locul II – Ambru Romeo Narcis

4. Locul III – Botiș Alex Constantin

5. Premiul special I – Foghiș Mădălin Vasile

6. Premiul special II – Ienciu Rareș Mihai

7. Premiul special III – Ghenț Alexandru

8. Premiul special IV – Cionca Gabriel Dumitru

9. Premiul special V – Chira Vlad Marian

âștigătorul Marelui premiu a primit din partea organizatorilor o vioară cu goarnă realizată de Marius Mihuț, tezaur uman viu.

Un aspect inedit și remarcabil al festivalului a fost prezența orchestrei „Rapsodia Bihoreană”, condusă de prof. Liviu Buțiu, care a adus publicului bucuria de a asculta muzică tradițională interpretată live. Aceasta a reprezentat o premieră pentru eveniment, oferind o experiență deosebită ascultătorilor.

Distribuie informația
Alte știri