Consorțiu spitalicesc în Bihor în beneficiul pacientului, exemplu de bune practici la nivel național

Consiliul Județean Bihor și Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea vor să înființeze un consorțiu în care să coopteze toate unitățile medicale cu paturi din județ. Ar fi o premieră pentru România, iar ideea a fost agreată de Ministerul Sănătății care va elabora normele de aplicare. Consorțiul care ar putea deveni exemplu de bune practici la nivel național ar permite servicii mai bune pentru pacienții din Bihor.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a evidențiat mai multe avantaje ale acestui parteneriat, al cărui principal beneficiar va fi pacientul:

„Primul avantaj este asigurarea unei gărzi comune permanente de radiologie. Un alt avantaj îl reprezintă realizarea tututror analizelor în laboratorul Spitalului Județean, unul dintre cele mai moderne de pe piață, complet automatizat. Probele ar urma să fie transportate la Oradea, iar rezultatele vor fi transmise electronic într-un termen scurt, cu o acuratețe foarte mare. Pacientul nu mai este astfel nevoit să se deplaseze de la un spital la altul, iar unitățile medicale fac economii. Al treilea domeniu important este partea de achiziții publice comune pentru materialele sanitare sau pentru medicamente. Prețurile cu siguranță vor fi mai mici, iar calitatea va fi mai bună și unitară în tot județul”.

În prezent, Consiliul Județean Bihor dotează în calitate de lider de proiect, cu fonduri europene, spitalele din Bihor cu echipamente de ultimă generație care pot fi conectate la sistemul de telemedicină, prin „Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a judeţului, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenţii medicale în situaţii de urgenţă” – acronim IPHEALTH, ROHU449.

Înființarea consorțiului de spitale se bazează pe experiența altor state din Europa și America de Nord, care s-au confruntat în trecut cu aceleași situații de care se lovește acum România: personal medical redus ca număr și resurse financiare limitate.

„De ani de zile pe noi ne-a preocupat să ajutăm spitalele din județ, nu să le închidem. Atât cardiologia, medicina internă, cât și traumatologia, pot fi ajutate să funcționeze 24 din 24 de ore în toate spitalele din județ prin sistemul de telemedicină și dotarea spitalelor cu aparate radiologice digitale, ecografe și electrocardiografe.

Cred că este una dintre soluțiile care ajută România să își rezolve o parte din problemele legate de asistența spitalicească. Suntem convinși că dacă întindem o mână de ajutor spitalelor din județ, ele își pot îndeplini misiunea pentru care au fost create și județul Bihor poate fi un exemplu de bună practică. În țările dezvoltate se merge pe centre puternice, cu adresabilitate mare, cu posibilitatea de transport rapid al pacientului critic și spitalele să fie ajutate să trateze acele afecțiuni care intră în competența lor”, a declarat dr. Gheorghe Carp.

În plus, Spitalul Județean Bihor și-ar asuma responsabilitatea de a ține medicii din spitalele orășenești și municipale la curent cu tot ce este nou din domeniul medical și să se pună de acord în ceea ce privește schemele de tratament. Un alt aspect important este că acest consorțiu ar putea sprijini spitalele cu asistență juridică.

Distribuie informația
Alte știri