Irina Bara, calificată în optimile de finală ale turneului ITF de la Maspalomas

Foto: facebook/FR Tenis/ Cristian Hutu

Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Maspalomas (Gran Canaria), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.

Asta dupa ce jucătoarea de tenis din Bihor a întrecut-o pe jucătoarea spaniolă Lucia Cortez Llorca cu 6-2, 6-2.Bara (28 ani, 225 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 31 de minute la primul său duel cu Cortez (23 ani, 377 WTA).

Următoarea sa adversară va fi rusoaica Polina Kudermetova (20 ani, 155 WTA), pe care Irina a învins-o în singura lor confruntare, în aprilie, la Koper (Slovenia), cu 6-4, 6-4, în turul secund.

Irina Bara va juca şi la dublu, alături de italianca Sara Errani.

Distribuie informația
Alte știri