Oradea Beach Volleyball Tournament a ajuns la final. Vezi câștigătorii. Comunicat

Prima ediție a turneului de volei pe nisip de la Oradea a atras, în fiecare zi, câteva sute de curioși și pasionați ai acestui sport, care s-au bucurat de spectacolul oferit de cele aproape 40 de echipe înscrise în competiție. Turneul s-a încheiat cu o celebrare pe terenul care le-a fost casă timp de patru zile jucătorilor veniți atât din țară, cât și din străinătate.

Timp de 4 zile, în Piața Unirii, voleibaliști profesioniști din România, Republica Moldova și Liban au luptat de dimineața până seara târziu pentru marele titlu pe care doar două echipe l-au câștigat într-un sfârșit – Valentin Hupoiu & Sergiu Rodina la masculin și Ioana Ordean & Adina Stanciu la feminin. Premiile acordate jucătorilor care au urcat pe podium au avut o valoare totală de 4.000 de euro. Organizatorii transmit pe această cale mulțumiri Primăriei Oradea pentru ajutorul acordat în pregătirea turneului și pentru găzduirea acestuia în inima orașului.

Ultima zi a competiției a avut în program cele mai spectaculoase și intense meciuri din turneu, semifinalele și finalele la ambele categorii. Cu tribuna plină, partidele s-au disputat cu respirația tăiată la fiecare pasă și urale furtunoase la fiecare punct înscris de echipele favorite. Totul a culminat cu o festivitate emoționantă, încununată de discursuri și un duș cu șampanie.

„Felicitări în primul rând jucătorilor, ne bucurăm foarte mult că au participat la prima ediție a turneului de la Oradea. Mulțumiri speciale copiilor, asistenților de teren, ați fost incredibili! Pe unul dintre ei l-am întrebat cu o seară înainte <Mai poți? Mâine e gata> și mi-a spus <De-abia aștept ediția următoare> și atunci ne-am trezit. A fost un vis devenit realitate, care a fost posibil cu efortul tuturor celor care au decis să facă parte din echipa Oradea Beach Volleyball Tournament. Ceea ce pot să vă promit este că ediția următoare va fi mai frumoasă. Mulțumesc, nu în ultimul rând, publicului incredibil care a fost alături de noi în fiecare zi”, a transmis Paul Szabo-Alexi, de la Academia de Volei Oradea.

Jucătorii au mărturisit că turneul de la Oradea a fost cel mai dificil din cele la care au participat anul acesta, dar că s-au bucurat de o organizare excelentă și de o susținere minunată din tribună.

„A fost minunat, cu o organizare extraordinară. A fost foarte frumos și le mulțumim tuturor celor care s-au implicat. Să sperăm că o să continuăm pe linia aceasta, pentru că da, până acum pentru noi este un an foarte bun”, a spus, fericită, Adina Stanciu.

„Ne simțim campioni! (râde) A fost cel mai greu turneu de până acum, au fost foarte multe echipe internaționale, echipe bune, din Liban, din Republica Moldova. În sfârșit, a fost greu”, a concluzionat, zâmbind, Valentin Hupoiu.

Câștigătorii ediției 2023 a Oradea Beach Volleyball Tournament:

MASCULIN

LOCUL I

Valentin Hupoiu

Sergiu Rodina

LOCUL II

Petru Vornicu

Mihail Șapco

LOCUL III

Mihai Hangan

Fiodor Majarov

LOCUL IV

Cosmin Ghimeș

Andrei Druță

FEMININ

LOCUL I

Ioana Ordean

Adina Stanciu

LOCUL II

Ioana Miu

Ioana Hododi

LOCUL III

Denisa Popa

Naomi Brehuescu

LOCUL IV

Anca Pașca

Iuliana Fîca

Oradea Beach Volleyball Tournament s-a desfășurat în perioada 10-13 august, în Piața Unirii.

Oradea Beach Volley Tournament este un turneu de volei pe nisip, organizat de AVO Academia de Volei Oradea și Eco Sports Dome, în co-organizare cu Prima Residence și în parteneriat cu Visit Oradea, sub egida Federației Române de Volei și acreditat de către Confederația Europeană de Volei și Federația Internațională de Volei.

Distribuie informația
Alte știri