Comisia municipală pe probleme de circulație și trafic rutier a avizat favorabil azi, 23 august, o serie de restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu.
La solicitarea constructorului Dumexim, în perioada 23 august – 1 octombrie, se vor institui restricții de circulație pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, pentru realizarea lucrărilor de apă și canalizare menajeră și pluvială.
Tot începând din data de 23 august, până în data de 30 octombrie, se vor institui restricții de circulație în zona Calea Clujului, pentru realizarea lucrărilor la Magistrala termică M4, între platforma de vane strada Barierei și firma Plastor, în cadrul reabilitării sistemului de termoficare – etapa III.