CSM Oradea organizează ediția inaugurală a turneului memorial Andrei Drăghici la polo pe apă. Evenimentul se va desfășura în perioada 1-3 Septembrie 2023, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.
Competiția are caracter internațional și deschide o lună Septembrie foarte bogată în activitate pentru secția de polo pe apă de la CSM Oradea. Turneul reunește patru echipe din trei țări învecinate: Vojvodina Novi Sad (Serbia), Miskolc (Ungaria), Dinamo București și CSM Oradea.
Cristian Andrei „Andy” Drăghici
Născut chiar în seara de Ajunul Crăciunului, la 24 decembrie 1998, Andrei era originar din Oradea, oraș unde a început polo-ul pe apă la vârsta de 9 ani. Așa cum avea să recunoscă într-un interviu acordat pentru cvmedia.ro, părinții l-au dus să învețe să înoate, însă apoi nu a mai putut nimeni să-l scoată din bazin. După ce a jucat atât la juniorii, cât și la seniorii Crișului Oradea, unul dintre cele mai puternice centre din țară, el a fost selecționat și în naționalele Under 17 și Under 19 ale României. Și-a încheiat junioratul la Steaua și, înainte de a fi legitimat la Dinamo, a jucat pentru echipa brașoveană Corona Sportul Studențesc. S-a stins insa mult prea repede! La 22 de ani…