Centrul de Transfuzie Bihor, împreunã cu Serviciul Ambulanța, organizeazã transportul întregului stoc de trombocite, cãtre București, au anunțat duminică, pe Facebook, reprezentanții Centrului.
Bihorenii sunt așteptați, începând de luni, în Oradea, pe strada Louis Pasteur, la numărul 30, pentru donare de sânge în vederea refacerii stocului.
Și europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a făcut un apel pentru donarea de sânge pentru victimele exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia. El prezintă şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească donatorii, precum şi lista centrelor la care aceştia pot merge pentru a li se recolta sânge:
- Vârsta cuprinsă între 18-65 de ani. Sunt menţiuni speciale pentru cei care donează pentru prima dată la peste 50 de ani.
- Greutatea corporală minimă de 50 de kg.
- Tensiunea arterială – peste 100/60 mmHg.
- Puls regulat de 50-100/minut.
- Temperatura mai mică de 37,5 grade Celsius.
- Hemoglobina peste 12,5g% la femei şi peste 13,5g% la bărbaţi.
- Nu au consumat alcool sau masă bogată în grăsimi cu 72 de ore înainte de a dona.
- Nu au avut în ultimul timp intervenţii chirurgicale sau pierderi de sânge.
- Nu au avut alte boli precum hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de piele, boli de inimă sau nu aveţi alte afecţiuni acute care să necesite tratament cu antibiotice.
- Nu sunt persoane gravide, lehuze (nu potdona sânge timp de 18 luni după naştere) sau nu sunt în perioada menstruală.
- Intervalul de timp între 2 donări succesive este de 8 săptămâni pentru donatorii de sânge, cu acceptare a maxim 5 donări pe an la bărbaţi şi 4 la femei.
- Pe lângă beneficiile pentru sănătate cei ce donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc şapte tichete de masă, fiecare în valoare de 9,57 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, decontarea transportului şi un abonament pe transportul în comun la jumătate de preţ.